Dietetica lui Robinson - Alex Leo Serban

„Eu cred ca putem ajunge (fiecare dintre noi, in parte) la fericire si intelepciune. Calea nu este simpla - si nu este simpla pentru ca, spre deosebire de majoritatea religiilor si manualelor utilitare, cartea aceasta spune: nu exista retete! Sau, mai bine zis: fiecare om este/are o reteta. Trebuie doar sa si-o gaseasca si sa se tina de ea. «Sculptura sinelui» tine de aceasta dietetica. Ca orice dieta, este vorba de a renunta la lucrurile in plus – cele care-ti provoaca disconfort si te fac nefericit... Simplify, simplify. Fii minimalist, fara a renunta sa fii hedonist. In asta consta, in fond, «secretul»: a-ti trai viata in functie de propriile standarde, facand ce-ti place si, pe cale de consecinta, placandu-ti ceea ce faci. E mai simplu decat ai putea crede. Si, in orice caz, mult mai simplu decat vor sa creada cei mai multi...“ - Alex. Leo Serban „Textul e delicios, intelept si frivol, rafinat si simplu: un excelent antidot impotriva «maidanelor de scriitura» din jur, un dozaj melancolic de Proust, de Quincey, Oscar Wilde si avangarda. in plus, o dovada ca gustul voluptatii si bunul gust in genere pot duce la o forma de intelepciune.“ - Andrei Plesu „Cititorule, ai in fata o carte ciudata. In ea, autorul - deghizat, foarte transparent, in straiele lui Robinson - iti spune la-nceput ca nu crede in ideea unei carti, ci mai curand in materialitatea unui cufar, in care sa-nghesuie – la gramada – scrieri si amintiri. Acest eseu introductiv se numeste, asa cum ai vazut, «Dietetica lui Robinson» (o trimitere, fireste, la «Etica lui Robinson» – unul dintre capitolele cartii lui Andrei Plesu, Minima moralia) si spune ca, de fapt, trebuie sa renunti – la ideea unei carti, la textele care ar compune-o etc. Dar mai spune si ca nu poti renunta la amintiri... Or, textele scrise sunt amintiri! Iar textele-amintiri care stau la originea eseului introductiv sunt cuprinse, si ele, ca o addenda – sau o captuseala a cufarului. Numai ca intreaga carte se numeste Dietetica lui Robinson! Ceea ce vine dupa contrazice ceea ce a fost inainte. Pentru ca «ceea ce vine dupa» aduna, destul de constiincios, mai tot ce a scris autorul-Robinson dupa 1990 – sau ce-si aminteste ca a scris... Mai mult: dupa ce a pledat pentru vraiste si hazard, autorul nostru si-a batut capul sa gaseasca «reguli de compozitie» a cartii: capitole, subcapitole, «rime»... in amestecul eteroclit al amintirilor, el a pus ordine. Or, tot el spune ca nu exista nimic mai trist decat a-ti ordona amintirile... Ce este, pana la urma, aceasta carte? Probabil, nimic altceva decat autoportretul unui om atat de vanitos incat nu a crezut ca trebuie sa produci un volum ca sa ai idei. Este un compromis intre un cufar si-o carte. intre amintiri si scris. Intre «insula personala» si corabia care te-aduce inapoi, pentru a povesti altora cum arata aceasta insula… Este dilema fundamentala a oricarui autor: a scrie – sau a tacea. Cititi-o, daca va face placere. Dar nu uitati ca, in spatele fiecarui cuvant, exista o insula grea de taceri.“ - Autorul